CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 926 / 2013

Dosar nr. 983 / 2013

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu

 

            Analizând proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.137 din 27.08.2013,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanţă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

            1. Proiectul de ordonanţă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corelării cu prevederile legale din alte acte normative care privesc, atât sursele de venit la bugetul Fondului, cât şi proiectele şi programele ce se finanţează din acestea, precum şi pentru clarificarea aplicării juste şi echitabile a taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu.

            2. La formula introductivă, pentru respectarea prevederilor art.42 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară reformularea, astfel:

                        „În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată şi al art.1 pct.VII. poz.1 din Legea nr.182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă”.

3. Potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, pct.1 al art.I, trebuie plasat în finalul art.I, urmând a fi marcat ca pct.24.

Prin urmare, actualele pct.2-24 se vor renumerota în mod corespunzător.

Totodată, pentru unitate în redactare cu acte normative similare, propunem ca norma să debuteze astfel:

„24. În tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă...”.

            4. La art.I pct.2, referitor la art.1, pentru o corectă exprimare, propunem înlocuirea expresiei „şi atingerea” prin expresia „şi pentru atingerea”.

Totodată, pentru precizia normei de trimitere, sugerăm redarea tuturor elementelor de identificare a actelor normative avute în vedere în sintagma „în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare”.

            Reiterăm această observaţie pentru toate situaţiile similare.

5. La pct.3, partea dispozitivă, propunem redarea abreviată a termenului „litera” din expresia „litera g)”, respectiv „lit.”.

Totodată, în textul preconizat pentru art.3 alin. (3) lit.g), formularea „cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.163/2012 ...” se va scrie „aprobată prin Legea nr.163/2012 ...”.

6. La pct.4, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, recomandăm reformularea părţii dispozitive astfel:

„3. După alineatul (3) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:”.

După acest exemplu se vor reformula şi părţile dispozitive ale actualelor pct.10, 15, 17 şi 18 .

În textul alin.(4), pentru un limbaj juridic adecvat, sugerăm înlocuirea expresiei „în limitele prevederilor” cu sintagma „potrivit dispoziţiilor”.

7. La pct.5 referitor la art.4 alin.(3), pentru o corectă exprimare, propunem ca textul să debuteze, astfel: „În exercitarea atribuţiilor de conducere a Administraţiei Fondului, ...”.

În textul propus pentru alin.(4), pentru precizia redactării, propunem a se indica în ce categorie de ordonator de credite este încadrat preşedintele Administraţiei Fondului.

Totodată, pentru respectarea stilului normativ, expresia „în condiţiile legii”, trebuie plasată în finalul normei, cu precizarea dispoziţiilor legale avute în vedere.

În textul preconizat pentru alin.(5), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, expresia „în condiţiile articolului 20 alin.(2)” se va reda sub forma „potrivit dispoziţiilor art.20 alin. (2)”.

            La textul propus pentru alin.(8), pentru o exprimare juridică adecvată, propunem ca verbul „are” să fie înlocuit prin expresia „dispune de”.

8. La pct.7, în textul propus pentru art.9 alin.(1) lit.d), pentru corelare cu titlul anexei nr.3, menţiunea „obiectivelor de valorificare sau incinerare” se va înlocui cu menţiunea „obiectivelor minime de valorificare sau incinerare”.

            9. La pct.8, partea dispozitivă, pentru rigoarea redactării, sintagma „se introduc cinci noi litere” se va scrie „se introduc patru noi litere”.

            În textul propus pentru art.9 alin.(1) lit.t), potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, formularea „cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr.145/2010”, din final, se va reda sub forma „aprobată cu modificări prin Legea nr.145/2010”.

            La lit.ţ), având în vedere că art.8 alin.(1) din Legea nr.220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi, este de analizat relevanţa normei de trimitere către acest articol, în situaţia în care litera supusă analizei cuprinde dispoziţii referitoare la suma reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate.

            Totodată, pentru o informare corectă şi completă, este necesară inserarea termenului „republicată”, după titlul Legii nr.220/2008.

            În textul preconizat pentru lit.u), pentru rigoarea redactării, trimiterea la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2011 se va face astfel: „Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2011, aprobată prin Legea nr.163/2012, cu modificările şi completările ulterioare”.

            10. La pct.9, din acelaşi motiv, propunem reformularea părţii dispozitive astfel:

                        „8. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:”.

            După acest exemplu se vor reformula şi părţile dispozitive ale actualelor pct.11, 12, 16 şi 19.

            11. La pct.10, referitor la textul propus pentru art.10 alin.(51), pentru a reflecta corect realitatea juridică ulterioară Tratatului de la Lisabona, care a substituit Comunitatea Europeană prin Uniunea Europeană, este necesar ca termenul „intracomunitare” să fie înlocuit prin termenul „intraunionale”.

            12. La pct.13, potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea părţii dispozitive astfel:

                        „13. La articolul 13 alineatul (1), partea introductivă şi literele c), e), l) - n), p) şi r) se modifică şi vor avea următorul cuprins:”.

            Referitor la textul propus pentru art.13 alin.(1), pentru asigurarea unei redactări logice, corelate cu enunţul cuprins în partea introductivă, sugerăm ca textul să debuteze:

            a) la lit.l), prin expresia „aplicarea de tehnologii”;

            b) la lit.m), prin expresia „efectuarea de monitorizări” şi

            c) la lit.p), prin expresia „efectuarea de lucrări”.

            Totodată, este necesară eliminarea părţii introductive a textului alin.(1) deoarece nu se modifică.

            13. La pct.14, partea dispozitivă, pentru corectitudinea redactării şi pentru respectarea ordinii fireşti a literelor alfabetului, sintagma „literele x), y), z) şi w)” se va scrie „lit.w), x), y) şi z)”.

            Totodată, este necesară marcarea conform observaţiei formulate mai sus a textelor preconizate a fi introduse, precum şi revederea tuturor normelor de trimitere către acestea.

14. La pct.15, în textul art.13 alin.(23), pentru rigoarea redactării, sintagma „alineatul (21) lit.a)” se va scrie „alin.(21) lit.a)”.

Din acelaşi motiv, este necesară eliminarea expresiei „art.13” antepusă menţiunii „alin.(1) lit.g), i), l), n)...”, întrucât norma de trimitere are în vedere elemente structurale ale aceluiaşi articol.

Reiterăm această ultimă observaţie şi pentru actualul pct.18.

În textul propus pentru alin.(24), pentru o informare corectă şi completă, este necesară inserarea menţiunii „republicată, cu modificările şi completările ulterioare” după expresia „Legea nr.220/2008”.

15. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, propunem plasarea actualelor pct.21-23 după actualul pct.24 şi renumerotarea acestora în mod corespunzător, având următoarele părţi dispozitive:

„.... - Anexa nr.2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr.1 la prezenta ordonanţă.”;

„.... - Anexa nr.3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr.2 la prezenta ordonanţă.”;

„.... - Anexa nr.4 se abrogă”.

Textele actualelor pct.21 şi 22 vor fi redate în finalul proiectului, ca anexe, ce vor fi marcate în partea dreaptă sus a paginii astfel:

„Anexa nr.1

(Anexa nr.2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005)”;

„Anexa nr.2

(Anexa nr.3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005)”.

             16. Cu privire la art.II şi III, potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, dar şi pentru claritatea şi coerenţa normei, este necesară comasarea acestora într-un singur articol, art.II, cu următoarea formulare:

                        „Art. II. - (1) Prevederile art.9 alin.(1) lit.c), s) şi v), art.10 alin. (2) şi (3), art.11 alin.(1) şi (2), anexele nr.2 şi nr.3, precum şi prevederile referitoare la abrogarea anexei nr.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014”

   (2) Prevederile art.15 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

17. Având în vedere numărul mare de intervenţii legislative suferite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, propunem inserarea în finalul proiectului a unui articol care să prevadă republicarea respectivei ordonanţe de urgenţă.

 

 

PREŞEDINTE

 

dr. Dragoş ILIESCU

 

Bucureşti

Nr.926/28.08.2013